CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1416 / 2014

Dosar nr. 1474 / 2014

 

AVIZ

referitor la propunerea legislativă privind modificarea Legii educației naționale nr.1/2011

 

Analizând propunerea legislativă privind modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, transmisă de Secretarul General al Camerei Deputaților cu adresa nr.PLX574 din 15.12.2014,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(2), (21), (3) și (41) ale art.96 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, avându-se în vedere îmbunătățirea cadrului de reprezentare a elevilor, ca beneficiari principali ai sistemului educațional din România, prin acordarea dreptului de participare a reprezentantului elevilor din unitatea de învățământ la ședințele consiliului de administrație.

Prin obiectul său de reglementare, proiectul se încadrează în categoria legilor organice, fiind incidente dispozițiile art.73 alin.(3) lit.n) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.

2. Semnalăm că la Consiliul Legislativ a fost trimisă spre avizare, de către Secretarul General al Camerei Deputaților, cu adresa nr.PLX37 din 18.02.2014, o propunere legislativă cu un conținut asemănător, pentru care s-a emis Avizul nr.205 din 27.02.2014, propunere ce a fost respinsă de către Senat, în calitate de Cameră decizională la 03.06.2014.

De asemenea, Consiliul Legislativ a primit spre avizare patru propuneri legislative având ca obiect de reglementare intervenții asupra aceleiași legi, care au fost avizate favorabil, cu observații și propuneri.

Așadar, pentru o bună sistematizare a conținutului normativ al actului, sugerăm dezbaterea concomitentă a acestor propuneri legislative și adoptarea unui singur act normativ.

3. În ceea ce privește titlul propunerii legislative, având în vedere că intervenția legislativă operează asupra unui singur element structural din cuprinsul Legii nr.1/2011, acest aspect trebuie să rezulte chiar din titlu.

Propunem reformularea titlului prezentei propuneri, astfel:

„Lege

privind modificarea art.96 din Legea educației naționale nr.1/2011”.

4. Partea introductivă a articolului unic va fi reformulată, astfel:

„Articol unic. - Alineatele (2), (21), (3) și (41) ale articolului 96 din Legea educației naționale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:”.

În continuare vor fi redate, între ghilimele, textele propuse pentru alineatele menționate, inserând un rând de puncte de suspensie între normele de la alin.(3) și alin.(41).

Pe cale de consecință, enunțurile de la pct.1 - 4 ale articolului unic vor fi eliminate.

5. La alin.(2) lit.c), pentru acuratețea exprimării, sugerăm ca sintagma ”un reprezentant al elevilor major” să fie reformulată potrivit modelului de la lit.b) a aceluiași alineat, respectiv ”un reprezentant al elevilor care este major”.

Observația este în mod similar valabilă și pentru normele de la alin.(21) lit.b) și c).

6. Referitor la textul prevăzut pentru alin.(41), pentru suplețea normei, sugerăm reformularea astfel:

„(41) Președintele consiliului de administrație are obligația de a convoca reprezentanții elevilor și ai organizațiilor sindicale reprezentative din unitatea de învățământ la toate ședințele consiliului de administrație”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.